Cerinte actuale si de perspectiva ale managementului resurselor umane in transportul feroviar
Considerată a avea un caracter interdisciplinar deoarece au fost utilizate cunoştinţe din diferite domenii (management feroviar, analiză economico-financiară, statistică, psihologie şi informatică economică), această lucrare prezintă un conţinut diversificat, dat de creşterea complexităţii acţiunilor desfăşurate de companiile de transport feroviar, în contextul utilizării noilor instrumente de management al resurselor umane.Obţinerea unei imagini de ansamblu, dar în acelaşi timp pertinentă, a impactului pe care îl produc activităţile specifice de transport feroviar asupra activităţilor de asigurare, formare, perfecţionare şi utilizare a personalului feroviar, a fost posibilă printr-o cercetare atentă şi completă a tuturor factorilor tehnici, economici şi sociali implicaţi. Astfel, în lucrarea de faţă au fost studiate şi prezentate într-o concepţie proprie, uşor de înţeles, tehnologiile actuale care se folosesc într-o staţie de cale ferată şi impactul lor asupra calificării resurselor umane, funcţiile compartimentelor de lucru dintr-o staţie de cale ferată, corelate cu noile cerinţe ale formării continue a personalului feroviar şi noile conexiuni ale managementul resurselor umane cu managementul strategic al organizaţiilor feroviare.Prin conţinut, aria de abordare şi caracterul ştiinţific adoptat, lucrarea se adresează atât managerilor de resurse umane din organizaţiile feroviare, cât mai ales studenţilor, cercetătorilor şi cadrelor didactice universitare, care au ca domenii de cercetare printre altele, managementul resurselor umane sau managementul feroviar.
Pentru informații despre acest titlu, scrieți la redactia@editurasedcomlibris.ro.